cultivarea murului

Cultura murului fără ghimpi (Rubus laciniatus L.)

Murul, cunoscut din flora spontană întâi, este un arbust peren din familia Rosaceae, care creşte la marginea pădurilor, în poieni, în tufişuri, în lunci şi de-a lungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi America de Nord. Ulterior a fost ameliorat şi introdus în cultură, sub forma a ceea ce noi cunoaştem drept mur fără ghimpi.

Murul fără ghimpi se cultivă pentru fructele şi frunzele sale cu proprietăţi tonice, diuretice, sudorifice, laxative şi depurative. Se recomandă în tratarea stărilor de astenie, dispepsii, dermatoze, constipaţie şi stări febrile. Fructele se consumă în stare proaspătă de către persoanele care suferă de diabet, dispepsie (dificultatea de a digera alimente), reumatism şi sub formă prelucrată, sucuri, sirop, dulceaţă, etc. Frunzele au proprietăţi astringente, diuretice şi laxative.

Zone favorabile şi soiuri aflate în cultură

Zonele cele mai favorabile de cultură sunt acelea unde temperaturile minime absolute nu scad sub -12° -15°C şi sunt ferite de curenţi reci. În zonele din sudul ţării, unde frecvent se înregistrează temperaturi minime sub -15°C, tulpinile murului trebuie protejate pe timpul iernii. În România s-a adaptat mai bine soiul de mur fără ghimpi „Thornfree“, care are un potenţial de producţie foarte mare, de 12-16 t/ha, cu un sezon prelungit de coacere a fructelor, începând cu luna august şi până în octombrie, în funcţie de zonă. Se mai pot cultiva Chester, Loch Ness, Arapaho, Navaho, Triple Crown, Hull, etc., cu condiţia să fie protejate peste iarnă.

Pregătirea solului şi plantarea

Materialul săditor, procurat de la unităţile specializate, poate fi de 1-2 ani, cu 2-3 tulpini de 20-40 cm şi rădăcini bine dezvoltate, sănătoase şi turgescente.

• Distanţele de plantare sunt de 2,5 – 3,0 m între rândurile de plante şi de 1,5 – 2,0 m între plante pe rând, în plantaţiile comerciale pe suprafeţe mari, şi de 2,0 -1,5 m în curţi şi grădini.

• Plantarea se face primăvara, în teren pregătit (arat, discuit sau frezat), în gropi de 40/40/40 cm.

• Fertilizarea la plantare constă din administrarea la fiecare plantă a 6-8 kg de mraniţă, 50 g de superfosfat şi 20 g de sare potasică sau 60 g de îngrăşăminte chimice complexe (N.P.K.).

Susţinerea plantelor

Susţinerea şi conducerea plantelor se face pe şpalieri cu trei rânduri de sârme. Prima sârmă se fixează la 80 cm faţă de sol, iar următoarele două la câte 50 cm una de cealaltă. Tulpinile se dispun şi se leagă de sârme în evantai, distanţate între ele la minimum 15 – 20 cm. Distanţa dintre doi şpalieri pe rând este de 8 – 10 m.

Lucrări de îngrijire
După plantare se execută următoarele lucrări:

– Lucrarea solului pentru distrugerea buruienilor, mecanic între rânduri şi manual de-a lungul rândului, prin praşile sau erbicidare;

– Fertilizarea anuală cu îngrăşăminte organice aplicate pe rigole de-a lungul rândului. Dozele de fertilizare se stabilesc în funcţie de fertilitatea terenului şi starea de aprovizionare a plantelor, respectiv de rezultatele analizelor de sol şi ale diagnozei foliare;

– Irigarea se efectuează fie prin aspersiune, fie prin picurare, asigurând la fiecare udare 350-400 mc apă la ha, 6-10 aplicaţii în funcţie de precipitaţiile căzute.

Tăierile de formare şi fructificare

Tăierile de formare şi fructificare încep încă de la plantare, când se lasă 2-3 tulpini care se scurtează la 20-25 cm. În primăvara anului al doilea, din tulpinile crescute în primul an se aleg două, cele mai dezvoltate, şi care se scurtează la 140-150 cm de la sol, se palisează în formă de V de sârmele şpalierului. În primăvara anului al 3-lea, cele două tulpini care deja sunt uscate se taie de la bază, nelăsând cioturi, iar din tulpinile crescute se reţin pentru rod 4 tulpini care se scurtează la 160-180 cm. Ramifi­caţiile laterale ale acestora se scurtează la 3-4 muguri, iar dacă sunt prea numeroase se răresc, lăsând numai 4-5 pe fiecare tulpină. După tăiere tulpinile se palisează de sârme în formă de evantai. În anul al 4-lea şi în următorii ani de rod tăierile se fac la fel, cu menţiunea că numărul tulpinilor care se opresc pentru fructe este mai mare, de regulă 6-8 tulpini pe tufă, în funcţie de vigoarea plantei.

Boli şi dăunători

Fitoprotecţia plantelor de mur împotriva bolilor şi dăunătorilor se efectuează prin tratamente pe baza buletinelor de avertizare emise de unităţile abilitate în acest sens. Dintre bolile specifice menţionăm: rugina (produsă de ciupercile Phragmidium rubi idaei şi Phragmidium violaceum) care atacă atât frunzele, cât şi scoarţa tulpinilor şi lăstarilor; pătarea albă (produsă de Mycosphaerella rubi) a frunzelor; mucegaiul cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Dintre dăunători, importanţă economică prezintă afidele, păianjenii tetranichizi şi insectele defoliatoare, care se combat cu produsele specificate în buletinele de avertizare.

Protejarea împotriva îngheţului

Se efectuează în zonele unde în cursul iernii temperatura minimă absolută coboară sub -15°C în mod frecvent şi pe o durată de timp mai mare de 24 de ore. În acest caz, tulpinile de rod se desfac de pe sârme, se dirijează de-a lungul rândului cât mai aproape de sol, se fixează din loc în loc cu brazde de pământ, apoi se acoperă cu paie, resturi vegetale sau fâşii de folie de polietilenă termoizolantă. Cu această ocazie se taie de la sol şi tulpinile care au rodit în cursul vegetaţiei (în mod automat, acestea se usucă după fructificare). Primăvara devreme, tulpinile protejate se descoperă, se aplică tăierile de rodire şi se leagă de sârme.

Recoltarea

Recoltarea fructelor se efectuează din 3 în 3 zile, în momentul când acestea se desprind uşor. În funcţie de zonă, maturarea se declanşează din prima decadă a lunii august (zonele de câmpie, lunca Dunării) şi durează până la finele lunii octombrie (zonele colinare şi de deal).

În condiţiile aplicării tuturor verigilor tehnologice prezentate se pot obţine 8-16 tone fructe proaspete, în funcţie şi de potenţialul biologic al soiului.